Actele se depun la Colegiul Medicilor Dentiști teritorial.. Pentru obţinerea certificatului de avizare sunt necesare următoarele documente:
1. Dosar de plastic cu șină în folie protectoare
2. Cererea reprezentantului legal al unităţii (tip),carte de identitate
3. Copie certificat de înregistrare la Registrul Comerţului și certificat constatator
4. Copie act constitutiv al societăţii
5. În cazul în care societatea are menţionat în statut şi alte activităţi decât cea medicală se va aduce şi copie după actul adiţional care atestă că societatea are numai activitate medicală
6. Copie dovada deţinerii legale a spaţiului (contract de vânzare-cumparare; contract de comodat autentificat la notar; contract de închiriere înregistrat la Administraţia Financiară; act de donaţie, etc.).
7. Copie acordul comitetului executiv al asociației de locatari şi al vecinilor direcţi (de sus, jos, stânga, dreapta apartamentului), dacă spaţiul se află într-un imobil cu mai multe apartamente, copia schiței în plan a cabinetului și copia schiței în teritoriu a cabinetului
8. Declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal privind existenţa dotării minime necesare funcţionării cabinetului de medicină dentară la data depunerii dosarului.
9. Copie după dovada că administratorul societăţii este medic sau 1/3 din membrii Consiliului de Administrație sunt medici (diploma de licenţă), acest lucru trebuie prevăzut în statut sau în actul adițional)
10. Copie după certificatele de membru CMDR pentru medicii care lucrează în societatea medicală,sau au contract de colaborare cu cabinetul.
11. Copie după regulamentul de organizare şi funcţionare a cabinetului prin care să se ateste independenţa profesională şi dreptul de decizie al personalului medical (conform Codului Muncii)
12. Copie după fişele posturilor medicilor dentişti prin care să se respecte competenţa profesională a specialităţii (conform Codului Muncii)
13. Programul de lucru al cabinetului, semnat şi ştampilat de conducerea unităţii
14. Plata taxei de avizare la data depunerii dosarului;
Taxa de avizare, conform Deciziei CMDR:
1.500 lei pentru mediul urban; 500 lei pentru fiecare unit suplimentar în cabinet avizat;
Pentru schimbare forma de organizare 500 lei;
200 lei pentru mediul rural
Dotarea minima pentru cabinetele de medicină dentară conform Ord. MSF nr. 153/ 2003:
Dotare:- unit dentar cu cel puţin două piese terminale;
- fotoliu dentar;
- tensiometru şi stetoscop;
- opţional: lampă de fotopolimerizare, aparat de detartraj cu ultrasunete.
Instrumentar si materiale:
- ace Reamers, Hedstrom, Lentullo, Miller, tirre-nerf, Kerr;
- freze Beutelrock scurte şi lungi;
- bisturiu pentru mucoasă;
- cleşti pentru extracţie (maxilarul superior şi maxilarul inferior);
- cleşte crampon;
- chiurete tip VolKman – drepte şi curbe;
- elevatoare drepte şi curbe;
- foarfece chirurgicale drepte şi curbe;
- canule metalice şi de unică folosinţă pentru aspiraţie;
- oglinzi dentare; sonde dentare;
- pense dentare;
- spatule bucale metalice;
- excavatoare duble de diferite mărimi;
- pense Pean;
- lampă de spirt sau arzător de gaze;
- linguri metalice pentru amprente şi/ sau masă plastică (de unică folosinţă sau sterilizabile);
- matrice, portmatrice Ivory;
- matrice, portmatrice circulare;
- separatoare de dinţi Ivory;
- mandrine piesă dreaptă şi unghi;
- seringă uniject cu ace;
- materiale termoplastice;
- materiale pentru coafaj pulpar;
- ace chirurgicale atraumatice (de unică folosinţă);
- mandrine pentru piesă dreaptă şi unghi;
- instrumentar de detartraj de diferite forme;
- freze pentru turbină din oţel şi diamantate;
- freze din oţel şi diamantate pentru piesa dreaptă şi unghi;
- gume perii, pufuri pentru lustruit obturaţii fizionomice şi de amalgam de Ag;
- bol de cauciuc;
- spatulă pentru malaxat gips;
- cuţit pentru ceară;
- materiale pentru amprentarea arcadelor alveolodentare;
- materiale auxiliare pentru curăţarea mecanică;
- materiale pentru obturaţii provizorii;
- materiale pentru obturaţii fizionomice;
- aliaj de Ag + Hg;
- cimenturi dentare diferite;
- materiale pentru terapia endodontică;
- soluţii şi pulberi: Walkkoff, clorură de zinc, tricrezol, eugenol, iodoform;
- substanţe anestezice injectabile şi de contact;
- echipament de protecţie (halat, mască, mănuşi, ochelari).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu