luni, 29 februarie 2016

Acte necesare pentru avizarea cabinetelor medicale cu forma CMI (Cabinet Medical Individual)

Dosar cu sina

1. Cerere tip completată de către medicul titular/ delegat;

2. Copie dovada deţinerii spaţiului (contract de vânzare-cumpărare; contract de comodat autentificat la notar; contract de închiriere înregistrat la Administraţia Financiară; act de donaţie, etc.).

3. Copie acordul asociaţiei de locatari şi al vecinilor direcţi (de sus, jos, stânga, dreapta apartamentului), dacă spaţiul se află într-un imobil cu mai multe apartamente.

4. Declaraţie pe propria răspundere a medicului titular  privind existenţa dotării minime necesare funcţionarii cabinetului de medicină dentară la data depunerii dosarului.

5. Actele medicilor titulari/ delegați și angajați/ colaboratori: certificat de membru CMDR, vizat la zi

6. Taxa de avizare, conform Deciziei CMDR

Taxa de avizare, conform Deciziei CMDR:
1.500  lei pentru mediul urban; 500 lei pentru fiecare unit 
suplimentar în cabinet avizat;
Pentru schimbare forma de organizare 500 lei;
200 lei pentru mediul rural

În baza certificatului de avizare obţinut de la Colegiul Medicilor Dentisti teritorial  se vor depune şi la Autoritațile de Sănatate Publică teritoriale actele necerare obţinerii Certificatului de Înregistrare a cabinetului în Registrul Unic

Dotarea minimă pentru cabinetele de medicină dentară conform Ord. MSF nr. 153/ 2003:

 Dotare:

- unit dentar cu cel puţin două piese terminale;

- fotoliu dentar;

- tensiometru şi stetoscop;

- opţional: lampă de fotopolimerizare, aparat de detartraj cu ultrasunete

Instrumentar si materiale:

- ace Reamers, Hedstrom, Lentullo, Miller, tirre-nerf, Kerr;

- freze Beutelrock scurte şi lungi;

- bisturiu pentru mucoasă;

- cleşti pentru extracţie (maxilarul superior şi maxilarul inferior);

- cleşte crampon;

- chiurete tip VolKman – drepte şi curbe;

- elevatoare drepte şi curbe;

- foarfece chirurgicale drepte şi curbe;

- canule metalice şi de unică folosinţă pentru aspiraţie;

- oglinzi dentare; sonde dentare;

- pense dentare;

- spatule bucale metalice;

- excavatoare duble de diferite mărimi;

- pense Pean;

- lampă de spirt sau arzător de gaze;

- linguri metalice pentru amprente şi/ sau masă plastică (de unică folosinţă sau sterilizabile);

- matrice, portmatrice Ivory;

- matrice, portmatrice circulare;

- separatoare de dinţi Ivory;

- mandrine piesă dreaptă şi unghi;

- seringă uniject cu ace;

- materiale termoplastice;

- materiale pentru coafaj pulpar;

- ace chirurgicale atraumatice (de unică folosinţă);

- mandrine pentru piesă dreaptă şi unghi;

- instrumentar de detartraj de diferite forme;

- freze pentru turbină din oţel şi diamantate;

- freze din oţel şi diamantate pentru piesa dreaptă şi unghi;

- gume perii, pufuri pentru lustruit obturaţii fizionomice şi de amalgam de Ag;

- bol de cauciuc;

- spatulă pentru malaxat gips;

- cuţit pentru ceară;

- materiale pentru amprentarea arcadelor alveolodentare;

- materiale auxiliare pentru curăţarea mecanică;

- materiale pentru obturaţii provizorii;

- materiale pentru obturaţii fizionomice;

- aliaj de Ag + Hg;

- cimenturi dentare diferite;

- materiale pentru terapia endodontică;

- soluţii şi pulberi: Walkkoff, clorură de zinc, tricrezol, eugenol, iodoform;

- substanţe anestezice injectabile şi de contact;

- echipament de protecţie (halat, mască, mănuşi, ochelari).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu